Ce mi-a plăcut la „Capătul Străzii Stejar” și unde am început să-mi pun întrebări
Zilele trecute am fost la Cinema City să văd „Capătul Străzii Stejar” („The End of Oak Street”), un film care, sincer, mi-a dat încă din primele minute senzația că mă uit la ceva ce am mai văzut cândva.
Doar că aici lucrurile o iau rapid într-o direcție în care o familie obișnuită ajunge să aibă de-a face cu dinozauri, iar cartierul lor devine un loc în care fiecare ieșire din casă poate fi ultima.
Filmul este disponibil în cinematografe începând din 14 august, fiind distribuit în România de Vertical Entertainment. Poate fi văzut în format 2D, 4DX și IMAX.
Și înainte să intru mai mult în poveste, trebuie să spun din start: nu este un film care m-a dat pe spate, dar nici unul pe care să-l consider rău. Are câteva momente chiar foarte bune, câteva surprize la care nu mă așteptam și, bineînțeles, câteva scene în care am stat și m-am întrebat: „Dar cum naiba nu a auzit nimeni asta?”
„Capătul Străzii Stejar” începe aproape ca un film de familie
Unul dintre lucrurile care mi s-au părut interesante este felul în care începe filmul. La început ai impresia că vei vedea o poveste destul de obișnuită despre o familie, cu problemele ei, copii, un câine care face numai belele și un vecin care, probabil, nu este tocmai cel mai mare fan al animalului.
Denise, interpretată de Anne Hathaway, și Greg, jucat de Ewan McGregor, formează o familie cu doi copii și câinele lor. Totul pare relativ normal, până când unul dintre copii începe să observe că seara se întâmplă ceva ciudat afară.
Apar niște lumini, ceva nu pare în regulă, dar observațiile copilului nu sunt luate foarte în serios.
Până când, într-o altă seară, lucrurile încep să se schimbe.
O furtună lovește zona, iar familia rămâne fără curent, apă și alte utilități. La început, totul pare să fie doar o problemă tehnică provocată de vreme. Numai că luminile observate anterior apar din nou.
Iar a doua zi vine adevărata surpriză.
Cartierele de case dispar și apar în era dinozaurilor
Fără să dau chiar toate detaliile, familia descoperă că problema este mult mai mare decât o pană de curent.
Întregul cartier a fost teleportat într-un loc complet diferit, într-un trecut în care oamenii nu ar fi avut nicio șansă să supraviețuiască dacă s-ar fi întâlnit cu ceea ce îi aștepta afară.
Dinozauri.
Și aici filmul schimbă complet direcția. Pentru mine, a fost momentul în care am zis: „Ok, deci de aici începe nebunia”.
Străzile pe care oamenii mergeau cu mașinile sunt acum înconjurate de vegetație, iar prin curți și pe drumuri apar creaturi preistorice. Dintr-un film care părea inițial unul de familie ajungi într-o poveste de supraviețuire.
De aici mi-a venit și senzația că văd un amestec între Lassie, prin atmosfera de familie și casă de la început, și Jurassic Park, doar că în loc să ai un parc plin de turiști, ai un cartier întreg care a fost aruncat direct într-o altă perioadă a Pământului.
Și da, combinația este destul de ciudată.
Nu toți oamenii scapă de dinozauri
Un lucru care chiar m-a surprins la „Capătul Străzii Stejar” este că filmul nu se ferește chiar atât de mult să arate ce se întâmplă atunci când oamenii nu reușesc să fugă la timp.
Am avut câteva momente în care oameni sunt atacați și devorați de dinozauri. Nu este doar varianta aceea în care vezi creatura alergând după cineva, camera se mută în altă parte și auzi un țipăt.
Și, sincer, mi-a plăcut asta.
Dacă faci un film în care un cartier întreg este teleportat într-o lume plină de animale preistorice, mi se pare normal să existe și consecințe. Nu prea are sens să ai dinozauri flămânzi care aleargă după oameni, iar toată lumea să scape miraculos de fiecare dată.
În același timp, povestea nu mai este doar despre „cum fugim de dinozauri?”.
Devine mai interesantă întrebarea: cum ne întoarcem acasă? Pentru că oamenii nu vor să rămână acolo. Vor să se întoarcă în timpul lor, iar familia începe să caute o cale prin care să facă asta.
Anne Hathaway mi s-a părut una dintre cele mai bune părți ale filmului
Nu vreau să transform articolul într-o discuție despre actori, pentru că până la urmă am venit să vă povestesc despre film.
Dar trebuie să spun că mi-a plăcut faptul că rolul principal este interpretat de Anne Hathaway.
Probabil o știți din „Interstellar”, „Diavolul se îmbracă de la Prada” și multe alte filme cunoscute. Și chiar mi s-a părut că se potrivește bine în povestea asta.
Alături de ea îl avem pe Ewan McGregor, iar distribuția îi mai include pe Maisy Stella și Christian Convery. Filmul este scris și regizat de David Robert Mitchell și produs, printre alții, de J.J. Abrams.
Pentru mine însă, Anne Hathaway a fost unul dintre motivele pentru care am rămas prins de poveste, mai ales în momentele în care lucrurile devin din ce în ce mai complicate pentru familie.
Sunt și câteva momente în care am zis „what?!”
Aici intrăm puțin în zona de spoiler, așa că dacă vreți să vedeți filmul fără să știți prea multe, poate ar fi mai bine să săriți peste următoarele paragrafe.
Unul dintre momentele care chiar m-a făcut să mă uit la ecran și să zic „what?!” este cel în care Greg este atacat și, aparent, mâncat de un dinozaur.
Și primul meu gând a fost: „Stai puțin… personajul principal chiar moare?”
Nu mă așteptam la asta și tocmai de aceea scena mi-a rămas în minte.
Mai sunt și alte momente interesante, dar nu vreau să stric toate surprizele filmului. Pentru mine, astfel de scene au fost cele care au făcut ca filmul să nu devină complet previzibil.
Pentru că, dacă mă întrebi înainte să-l văd ce credeam că se va întâmpla, probabil aș fi spus că familia va fugi, se va ascunde, va găsi o soluție și gata.
Doar că „Capătul Străzii Stejar” mai încearcă să se joace puțin cu așteptările.
Dar aici apar și problemele de logică
Acum vine partea care m-a făcut să ridic puțin sprânceana.
Sunt câteva momente în film în care lucrurile nu prea mai au logică.
De exemplu, ai un dinozaur uriaș care vine la câțiva metri de tine. Vorbim despre o creatură de câteva tone și cu o dimensiune serioasă. Și totuși, uneori personajele nu îl aud decât când este deja aproape.
Sau există o scenă în care apare o creatură care pare să fie aproape cât o ușă ca grosime și extrem de lungă, intră pe geam, ajunge până în bucătărie și, cumva, oamenii din casă nu aud mare lucru.
Aici am zis din nou: „Serios?”.
Înțeleg că este un film și că trebuie să existe și puțină libertate pentru poveste, dar sunt momente în care mi s-a părut că personajele ar fi trebuit să observe pericolul cu mult înainte.
Și mai sunt câteva astfel de situații.
Nu mi-au stricat filmul, dar sunt genul de lucruri pe care le observi și care te scot puțin din poveste.
Finalul încearcă să lege totul
Spre final, familia găsește o cale de a se întoarce în prezent. Fără să intru în toate explicațiile, este implicat un fel de portal care le permite să se întoarcă în timpul lor.
Doar că aici apare o idee care mi s-a părut chiar interesantă.
Nu se întorc exact în momentul din care au plecat. Ajung cu aproximativ 40 de minute înainte ca fenomenul să se producă.
Iar Denise își dă seama că, dacă lucrurile încă nu s-au întâmplat, există o șansă ca Greg să fie încă în viață și să poată schimba ceea ce urma să se întâmple.
De aici începe o cursă contra cronometru.
Și recunosc că mi-a plăcut ideea.
Problema este că și aici am găsit o mică problemă de logică.
În cele aproximativ 40 de minute, Denise trebuie să înțeleagă ce se întâmplă, să-i avertizeze pe ceilalți și, în același timp, Greg ajunge să străbată cartierul pentru a interveni înainte ca totul să se producă.
Și aici m-am întrebat: cum au încăput toate astea în 40 de minute?
Mai ales că avem și o deplasare cu mașina prin cartier, inclusiv în partea de sus a zonei, în timp ce Greg livrează pizza.
Da, probabil că dacă începi să cauți fiecare astfel de detaliu, poți să găsești destule lucruri de discutat. Dar, până la urmă, am trecut peste ele și am continuat să mă uit la film.
„Capătul Străzii Stejar” nu este următorul „Jurassic Park”
Și cred că aici este cel mai important lucru pe care vreau să-l spun despre film.
Dacă ai văzut „Jurassic Park”, „Godzilla” și multe alte filme de genul acesta, „Capătul Străzii Stejar” probabil nu o să te dea pe spate.
Cel puțin pe mine nu m-a făcut să plec din cinema spunând că am văzut un film extraordinar.
Are momente bune, are câteva scene surprinzătoare, are dinozauri care arată foarte bine și are suficientă acțiune cât să nu devină o experiență plictisitoare în totalitate.
Ba chiar mi s-a părut interesant faptul că regizorul nu a încercat să respecte strict perioadele în care au trăit diferitele specii. Filmul combină intenționat creaturi din ere preistorice diferite pentru a accentua misterul portalului și ideea că toate aceste animale au fost atrase în același loc.
Iar partea tehnică este destul de interesantă. Dinozaurii au fost construiți digital pornind de la schelet, apoi au fost adăugate musculatura, grăsimea, pielea, solzii și penele, astfel încât mișcările să pară cât mai naturale. Echipa a folosit inclusiv instrumente de realitate augmentată pentru a vedea pe platou dimensiunea și poziționarea creaturilor înainte ca acestea să fie adăugate în postproducție.
Pentru cine cred că este „Capătul Străzii Stejar”?
Eu unul cred că filmul este mai potrivit pentru adolescenți și pentru cei care vor o aventură cu dinozauri, fără să aibă neapărat așteptarea de a vedea următorul mare film din gen.
Dacă mergi la cinema și vrei două ore în care să vezi o familie încercând să supraviețuiască într-un cartier transformat peste noapte într-o junglă plină de dinozauri, atunci cred că își face treaba.
Dacă însă ai crescut cu „Jurassic Park”, „Godzilla” și alte filme care au făcut istorie și cauți ceva care să te impresioneze la același nivel, eu zic să ai așteptările puțin mai jos.
Pentru mine, „Capătul Străzii Stejar” a fost ok. Nu m-a dat pe spate, am găsit câteva momente care nu prea au logică, dar am avut și scene în care chiar am stat atent să văd ce urmează.
Și, până la urmă, poate că asta contează.
Dacă vreți să-l vedeți, „Capătul Străzii Stejar” este disponibil la cinema din 14 august, inclusiv în 2D, 4DX și IMAX.
Filmul este distribuit în România de Vertical Entertainment. Eu am fost să-l văd și mi-am făcut deja părerea. Acum sunt curios: voi ați merge la cinema pentru un film în care un cartier întreg ajunge în era dinozaurilor?
