Demonul Copilăriei – un film care stârnește groază?
Recent, am fost la Cinema City, invitat fiind de aceștia și de către RoImage să particip la avanpremiera filmului Demonul Copilăriei (Imaginary). Prin urmare, m-am pregătit cu o pungă mare de popcorn, un suc, și am fost gata pentru vizionare.
Offtopic: Filmele de groază din trecut se bazau pe sperieturi simple: un stalker, o fantomă în pod, sau a nu coborâ în subsol. Astăzi, blockbusterele de groază nu mai sunt prea simple, ci prea încărcate, înecate în ramificații inutile.
În trecut, în opinia mea, „Imaginary” ar fi fost un spectacol de groază elementar despre o jucărie care provoacă haos făcând fapte oribile. Acum, însă, această poveste de bază nu este suficient de bună.
Ar fi trebuit să fie împăturită cu elemente preluate din diferite genuri pentru a capta atenția spectatorului.
Acum, haideți să vedem impresia despre filmul Imaginary.
Totul începe când Alice are un prieten imaginar, iar mama sa vitregă, Jessica (DeWanda Wise), a avut și ea unul când locuia în aceeași casă până la vârsta de cinci ani.
Familia, care include și sora lui Alice, adolescenta morocănoasă Taylor (Taegen Burns), și tatăl celor două fete, Max (Tom Payne), un muzician rock hipster, s-au întors, iar primul lucru observat este acela că Jessica a acoperit pereții cu desene când era mică.
Mama vitregă a devenit ulterior artistă – autoare și ilustratoare de cărți pentru copii cu vânzări mari – dar acele desene, plus câteva mesaje ciudate, oferă indicii despre marea taină. La fel și un personaj din cărțile lui Jessica, „Simon Păianjenul”, prinde viață sub forma unui coșmar supradimensionat.
Din păcate, scenariul dezamăgește. Ceea ce începe ca un build-up tensionat, aducând vag aminte de thrillere clasice precum Hide and Seek sau Poltergeist, iar pe parcurs, se transformă rapid într-un amalgam incoerent de clișee.
Ca și idee, Imaginary are toate elementele unui film horror din era VHS-urilor, readaptat la vremuri moderne prin prisma obsesiei (deja plictisitoare) a traumei din copilărie.
Există un moment, de o comedie pură, în care un terapeut interoghează-o pe Alice, cu ursul de pluș Chauncey stând lângă ea, iar Alice vorbește în ambele voci. Brusc, ursul vorbește fără ea. Terapeutul, speriat și deranjat, o întreabă pe Jessica dacă Alice a învățat ventrilocism.
Finalul este mediocru, nici horror dar nici plictisitor, dar în schimb, are o avalanșă de scene confuze și întrebări fără răspuns, lăsând spectatorul cu sentimentul că scenariul a fost inventat pe loc.
Acum, ține de gustul fiecăruia dacă atunci când este catalogat ca film horror, să ai așteptări precum în filmele Insidious, ci mai degrabă un film misterios cu puțină tensiune. Dar, este departe de a fi un film horror.
