iPhone 16 și iPhone 16 Pro: Care sunt cele mai mari diferențe și ce să alegi?

Mihai Jeliu
Mihai Jeliu - Tech Reviewer
6 Min Citire

Încă nu știi ce model să alegi dintre iPhone 16 și iPhone 16 Pro? Iată diferențele

În cadrul evenimentului de aseară (luni și nu vineri, cum era tradiția) organizat de Apple, a fost dezvăluită noua gamă de iPhone 16, introducând o serie de „inovații”, dacă putem să le numim așa…

Evenimentul Apple - lansarea noilor telefoane Apple iPhone 16

Mai exact, acestea includ un buton Action pe toate modelele, un nou buton pentru controlul camerei, chipset-ul A18 pentru a alimenta funcțiile de AI și îmbunătățiri ale camerelor și bateriilor.

Dar totuși, dacă ești indecis în a alege unul dintre cele două variante, hai să-ți prezint pe scurt, bazat pe prezentarea de la eveniment, diferențele esențiale între iPhone 16 și versiunea sa „Pro”.

Evenimentul Apple - lansarea noilor telefoane Apple iPhone 16

Am urmărit prezentarea oficială pe canalul de YouTube al Apple și iată ce am aflat:

Design

Din punct de vedere al designului, cele două modele sunt foarte asemănătoare, însă iPhone 16 Pro se remarcă prin finisajul său din titan, în timp ce iPhone 16 utilizează un finisaj mai ușor din aluminiu aerospațial.

Evenimentul Apple - lansarea noilor telefoane Apple iPhone 16

O altă diferență notabilă este aranjamentul camerelor: iPhone 16 are o configurație verticală a camerelor, amintind de iPhone 12 (pe care Samsung l-a împrumutat sau invers, nici eu nu mai știu cine a fost primul), iar iPhone 16 Pro păstrează designul său distinct cu trei camere în diagonală.

Evenimentul Apple - lansarea noilor telefoane Apple iPhone 16

Ecran

iPhone 16 vine cu un ecran de 6,1 inch, în timp ce iPhone 16 Pro oferă un ecran puțin mai mare, de 6,3 inch, și margini mai subțiri.

Modelul Pro beneficiază de o rată de refresh de 120Hz, spre deosebire de 60Hz la modelul standard, ceea ce mi se pare incredibil că mai există încă în 2024 un astfel de refresh rate.

Ambele modele au o luminozitate maximă de 2.000 de nits, dar iPhone 16 Pro oferă o luminozitate SDR tipică de 1.200 de nits, față de 1.000 de nits la iPhone 16, fiind astfel mai vizibil în lumina soarelui.

Evenimentul Apple - lansarea noilor telefoane Apple iPhone 16

Performanță

Ambele modele sunt echipate cu noul cip A18, dar iPhone 16 Pro beneficiază de varianta A18 Pro, care include un motor neuronal cu 16 nuclee și un GPU cu 6 nuclee pentru performanțe grafice mai bune.

La partea de conectivitate, modelul Pro stă ceva mai bine, aducând și Wi-Fi 7 pentru viteze de internet mai mari, în timp ce iPhone 16 rămâne la Wi-Fi 6E.

Baterie

De multe ori, brandurile cam supraestimează acest capitol cu cifre mai mari decât în realitate în utilizarea zilnică. Însă, aceștia spun că autonomia bateriei este, de asemenea, îmbunătățită la ambele modele, iPhone 16 oferind până la 22 de ore de redare video, iar iPhone 16 Pro până la 27 de ore.

Cameră

În ceea ce privește camerele, efectiv, sunt două dispozitive diferite.

iPhone 16 Pro se distinge printr-o cameră telefoto de 12MP cu zoom optic de 5x și digital de până la 25x. În plus, modelul Pro poate înregistra video 4K la 120 fps, oferind un mod cinematografic îmbunătățit.

Evenimentul Apple - lansarea noilor telefoane Apple iPhone 16

Pe când iPhone 16, deși nu are teleobiectiv, păstrează camera principală de 48MP și un ultra-wide de 12MP pentru fotografii de peisaj detaliate.

Evenimentul Apple - lansarea noilor telefoane Apple iPhone 16

Prețuri și specificații

Ca și în cazul generației anterioare, iPhone 16 și iPhone 16 Pro nu au o creștere de preț, ceea ce este o veste bună pentru cei care doresc un upgrade.

Telefon mobil iPhone 16 128GB/256GB/512GB 5G - Alb, Negru, Teal, Roz, Ultramarine

Apple iPhone 16

Telefon mobil 128GB/256GB/512GB 5G – Alb, Negru, Teal, Roz, Ultramarine

Alegere decentă
Telefon mobil Apple iPhone 16 Pro, 128GB, 5G, Desert Titanium

Apple iPhone 16 Pro

Telefon mobil, 128GB/256GB/512GB/1TB, 5G, Desert Titanium, Black Titanium, White Titanium, Natural Titanium

Alegere excelentă

Diferențe iPhone 16 și iPhone 16 Pro

Diferențele majore între iPhone 16 și iPhone 16 Pro se regăsesc în specificațiile tehnice ale fiecărui model:

iPhone 16 – Dispune de un chip A18 Bionic și un ecran OLED de 6,1 inch cu o luminozitate de până la 2.000 de nits și o rată de refresh de 60Hz. Vine în 3 variante de spațiu de stocare, respectiv 128GB, 256GB și 512GB, și oferă o autonomie de până la 22 de ore de redare video. Modelul are un rating IP68 pentru rezistență la apă și praf.

iPhone 16 Pro – pe de altă parte, este echipat cu un chip A18 Pro Bionic și un ecran OLED de 6,3 inch care suportă o rată de refresh de 120Hz și funcția Always-On. Acesta oferă opțiuni de stocare de până la 1TB și o autonomie extinsă de până la 27 de ore de redare video, având și un rating IP68 similar pentru rezistență.

Uitându-ne la toate beneficiile aduse de modelul Pro, cu siguranță acesta este cel mai potrivit pentru utilizatorii care caută cea mai bună experiență oferită de Apple.

Distribuie acest articol
Tech Reviewer
Urmăriți:
Pasionat de gadget-uri, tehnologii noi și jocuri pe mobil. Cu o experiență de peste 9 ani în domeniul tehnologiei, ofer informații precise și corecte pentru pasionații de inovație digitală.
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *