Sonos, a făcut un pas important în extinderea sa globală deschizând primul său magazin oficial din România.
Noul magazin se află în inima Bucureștiului, la locația Audio Monkey din zona de nord a orașului și marchează a doua prezență a companiei în Europa Centrală și de Est.
În acest nou spațiu, audiofilii din România vor avea oportunitatea de a experimenta sunetul de înaltă calitate și de a explora gama completă de produse Sonos.
Magazinul oferă o experiență interactivă, permițând clienților să testeze noile generații de boxe inteligente „Era 100” și „Era 300„.
Pentru cei care doresc să aducă sunetul Sonos în propriile case, magazinul oferă servicii de consultanță specializate, ajutându-i pe clienți să aleagă produsele potrivite pentru nevoile lor.
Una dintre noutățile deosebite prezentate în magazin este noul „Sonos Move 2„, anunțat pe 6 septembrie (acesta este succesorul popularului Sonos Move și vine într-o variantă de culoare Olive).
Cu sunet stereo, autonomie de până la 24 de ore și rezistență la apă, Move 2 este pregătit pentru orice aventură și oferă o experiență sonoră deosebită în aer liber.
Magazinul Sonos din România este amenajat cu grijă pentru a îmbunătăți acustica spațiului, inclusiv cu placări speciale ale tavanului și elemente de decor din lemn, reflectând filozofia discretă de brand a Sonos.
Cu un design minimalist și atmosferă primitoare, magazinul oferă o suprafață totală de 65 de metri pătrați și dispune de camere special concepute pentru audiții personalizate, iar fiecare cameră reprezintă o scenă unică pentru a experimenta sunetul în diferite contexte, de la home theater la momente de relaxare și gaming.