Am călătorit până în Belgia pentru a vedea, testa și afla tot ce trebuie să știi despre noile căști wireless in-ear Sony WF-1000XM6.
Zilele trecute am zburat tocmai până-n Belgia ca să văd, la propriu, cum reușește Sony să aducă pe noile lor căști WF-1000XM6 un sunet și un ANC atât de bun, să aflu care sunt cele mai noi îmbunătățiri și ce setări importante trebuie făcute ca să ai o experiență audio de top.






Iar ce am aflat direct de la inginerii și tehnicienii importanți din industria audio cu care colaborează Sony informații care au o valoare reală pentru orice pasionat de muzică vei descoperi în acest articol, împreună cu impresiile mele după mai bine de 3 săptămâni de utilizare.
Ca să-mi fie mai ușor și să nu mai repet întreaga lor denumire, mă voi referi la ele simplu, XM6.
Dar să nu vă gândiți că vorbesc despre cele over-ear, pentru că aici discut strict despre modelul in-ear.
Așadar, ca să nu mai pierdem timpul, hai să vedem de ce cred eu că Sony a făcut o treabă foarte bună la un capitol important pe noile XM6 și cu ce minusuri au venit odată cu ele.
Unboxing
În cutie, pe lângă dock-ul de încărcare cu căștile la interior care, de data asta, vin cu un design nou, dar despre care vom vorbi imediat mai găsim un cablu de încărcare USB-A la USB-C, manualele de utilizare și, nu în ultimul rând, căpisoanele din spumă cu memorie, în diferite dimensiuni.





Ei bine, de regulă, când testez o pereche de căști in-ear, nu prea vorbesc foarte mult despre aceste căpisoane. Însă de data asta, ele sunt mai importante decât ai crede. Iar lucrurile astea le-am aflat direct de la tehnicienii dintr-un studio de sunet cu care Sony colaborează.


În primul rând, pe căști vom avea mărimea M, iar în pachet mai găsim XS, S și L. Acum, de ce sunt ele atât de importante la aceste căști?

Ei bine, Sony a pus foarte mult accent pe calitatea sunetului și a ANC-ului, așa că a adus o metodă prin care poți testa cum sunt așezate căștile în urechi, cu ajutorul aplicației Sound Connect.
Mai exact, după ce le introduci, aplicația îți testează etanșarea și te îndrumează dacă vreuna dintre ele nu este pusă corect.





De exemplu, dacă în urechea dreaptă casca nu este împinsă suficient sau nu se creează un vid din cauza căpisoanelor prea mici, aplicația îți va sugera să le împingi mai bine sau să le schimbi cu unele mai mari.
Da, e posibil ca cineva să aibă nevoie în urechea stângă de mărimea M, iar în cea dreaptă de L.
Este un mod foarte interesant de a aduce experiența audio la cel mai înalt nivel pe care ți-l pot oferi aceste căști.

Totuși, eu unul consider că e nevoie de ceva efort până să le ajustezi astfel încât să treci de test. Fie că trebuie să strângi căpisoanele în degete pentru a se înmuia, apoi să le introduci în urechi, să le rotești, să le ajustezi adâncimea și tot așa.

Pe lângă asta, cel puțin în cazul meu, ele par puțin inconfortabile când sunt introduse atât de adânc și nu prea te lasă să uiți că le ai în urechi, comparativ cu alte modele care nu necesită o introducere atât de profundă. Dar ajungem imediat și la capitolul în care vom vorbi mai multe despre confortul lor.
Design
Trecând peste aspectul legat de căpisoane, hai să vedem ce e diferit, în materie de design, la noile căști XM6, la 3 ani de la lansarea generației anterioare.

Așa cum se poate observa, dock-ul are acum o formă ceva mai conică, față de cel rotund de pe generația anterioară, lucru care mie îmi place. Logo-ul SONY este poziționat la fel, deasupra capacului, portul de încărcare și butonul de împerechere sunt pe spate, iar la bază avem încărcare wireless, așa că îl poți pune inclusiv pe spatele unui telefon ca să se încarce.



Pe față regăsim LED-ul pentru status, iar căștile vin în două variante de culori. Negru mat, cu scrisul auriu varianta pe care o am eu la test și argintiu, cu o textură de nisip fin atât pe căști, cât și pe dock, plus un scris argintiu mai închis.


După mine, cele pe negru arată parcă mai bine, dar aici ține clar de preferințele fiecăruia. Tu pe care le-ai alege?
La interior, sub capacul magnetic care se deschide și se închide foarte bine datorită magneților puternici și a balamalei de calitate, găsim căștile de tip dop, care stau și ele foarte bine fixate tot datorită magneților.





Deci, dacă majoritatea brandurilor merg pe stilul AirPods, cu acea tijă pe lângă ureche, SONY păstrează același format de tip dop.


Și vreau să-mi spuneți în comentarii ce tip de căști preferați: sub formă de dop, precum acestea, sau cu tijă? Chiar sunt curios de părerile voastre.
Întreb asta fiindcă eu nu sunt mare fan al căștilor de tip bob/dop, pentru că ies destul de mult în exteriorul urechii. Aceste XM6, care sunt ceva mai lunguiețe, mai bombate și ușor mai mari decât modelul anterior, par că ies și mai mult în afară.
Chiar dacă SONY spune că ar fi mai subțiri cu 11% față de generația anterioară, mie, cel puțin, mi se par puțin cam bombate în grosime, nu neapărat în lățime, motiv pentru care ies ceva mai mult în exterior.

La nivel de confort, pot spune că nu sunt printre cele mai comode căști in-ear pe care le-am testat, și asta din cauza modului în care trebuie introduse destul de adânc în urechi le vei simți permanent că le ai.
În schimb, când vine vorba de cât de bine stau fixate, aici nu ai probleme: poți apăsa, alerga sau face sport, pentru că rămân bine înfipte în urechi. În plus, au și certificare IPX4 pentru apă și praf, deci nu trebuie să-ți faci griji dacă transpiri sau te prinde ploaia.
Specificații și Hardware
Dar există și un motiv important pentru care forma lor a devenit ușor mai mare față de generația anterioară.
Unul dintre motive sunt cele 8 microfoane pentru anularea zgomotului de fundal și modul de transparență, regăsite atât la exterior, cât și la interior, inclusiv pe tijă, acolo unde se află căpisonul din spumă cu memorie.



În plus, avem și un canal de aerisire cu o grilă, ca să nu se creeze presiune în ureche din cauza bass-ului.
Ce înseamnă asta? Înseamnă un ANC cu 25% mai eficient pentru zgomotele din exterior, o transparență mai bună când le ai în urechi și un bass mai plin datorită canalului de ventilație.

Un alt motiv pentru dimensiunea lor este driver-ul de 8,4 mm, regândit pentru un sunet cu bass mai profund și voci mai clare, datorită materialelor folosite: marginea este cauciucată pentru un bass mai puternic, iar mijlocul driver-ului este mai dur, pentru a reda voci și instrumente fără distorsiuni chiar și la volum maxim.



Cele 8 microfoane, care oferă reducere cu 25% a zgomotului de fundal static, împreună cu procesorul V2 care redă sunet pe 32 biți (față de 24 biți pe generația anterioară) și optimizează mai eficient sunetul adaptiv ar trebui să ducă melodiile și ANC-ul la un nivel și mai ridicat decât pe modelul precedent.


O altă noutate care face diferența față de alte modele de pe piață este procesorul QN3e, care, spun cei de la Sony, este de 3 ori mai rapid în reacția la trecerea pe ANC atunci când apare un zgomot brusc sau la ajustarea nivelului de transparență în modul Ambient Sound.
De exemplu, când trece o mașină pe lângă tine, căștile vor reduce mai rapid zgomotul produs.

Bineînțeles, nu puteam să trec peste una dintre cele mai importante componente: codecurile.
Căștile vin cu tehnologiile cele mai noi pentru o calitate ridicată a sunetului: certificare Hi-Res Audio Wireless, DSEE Extreme, LDAC, compatibilitate cu LE Audio ultima generație de Bluetooth pentru latență ultra-scăzută dar și head tracking, sunet spațial și multe altele.






Deci, pe hârtie, cu aceste componente hardware și software, XM6 ar trebui să fie peste alte modele de pe piață. Dar vom afla imediat care este părerea mea despre sunetul lor în utilizare reală.
Autonomie
În ceea ce privește autonomia, căștile oferă până la 8 ore de ascultare cu o singură încărcare și până la 24 de ore folosind carcasa de încărcare, ceea ce e suficient ca să te bucuri de muzica sau podcasturile preferate toată ziua, fără grija bateriei.

Încărcarea se face atât prin cablu, cât și wireless. Ba mai mult, Sony a introdus și opțiunea Battery Care în aplicația Sound Connect, care îți permite să încarci căștile doar până la 80%, pentru a menține o sănătate mai bună a bateriei pe termen lung.





Aplicația Sound Connect
Așa cum am menționat și mai devreme, în aplicația Sound Connect putem face o mulțime de ajustări legate de sunet, conectivitate, baterie și chiar teste de compatibilitate cu urechile noastre.
În zona superioară vedem căștile și statusul codecului DSEE Extreme, activat sau dezactivat.

Mai jos găsim un widget de unde putem activa Noise Canceling sau Ambient Sound pe mai multe niveluri de amplificare, de la 1 la 20. Putem seta și modul Auto Ambient Sound, unde volumul se ajustează automat în funcție de sensibilitate, pe 3 trepte, sau putem opri complet ANC-ul.



Mai jos avem modul de ascultare: standard sau muzică de fundal, util dacă ești la o cafenea, în cameră sau în sufragerie. Sunetul ambiental din fundal se ajustează automat în funcție de locația în care te afli.




Practic, dacă vrei să auzi puțin și muzica dintr-o cafenea, poți face asta în timp ce porți căștile.
Tot aici găsim Adaptive Sound Control, unde sunetul se ajustează automat în funcție de activitatea ta.



De exemplu, poți seta ca atunci când mergi pe jos, sunetul ambiental să fie activat la nivelul 12, iar când stai jos, să se activeze modul ANC. Căștile detectează automat dacă mergi sau stai și aplică setările alese de tine.
Mai avem și egalizatorul, cu preseturi gândite și ajustate de inginerii de sunet, pentru a oferi o experiență audio la cel mai înalt nivel posibil pentru aceste căști.


În meniul Device Settings găsim toate setările căștilor: de la Noise Canceling și sunet ambiental, la conexiune și prioritizare, control tactil pentru că da, poți controla căștile și prin gesturi asistent vocal (Google Gemini sau cel pe care îl folosești pe telefon), testul pentru alegerea căpisoanelor, setările bateriei și, nu în ultimul rând, opțiunile pentru apeluri.









Efectiv, încă sunt de părere că Sony oferă cele mai multe opțiuni de ajustare pe o pereche de căști.
Și, pentru că tot suntem la partea de software, mi se pare interesant că acum au integrat și un AI care reduce sunetele de fundal mai eficient decât modelele anterioare.
Sunetul
Bun, hai să trecem la partea de sunet, pentru că știu că asta o așteptați cu toții.
În primul rând, pentru căștile XM6, Sony a colaborat cu studiouri și ingineri de sunet renumiți, inclusiv specialiști premiați sau nominalizați la Grammy, care au lucrat cu artiști celebri precum Ed Sheeran, Rihanna, Lady Gaga, Bob Dylan sau Alicia Keys, dar și la coloanele sonore ale filmelor Star Wars.


La evenimentul de prezentare, l-am avut alături pe Michael Romanowski.
Rezultatul este un sunet extrem de calitativ. Avem un bass bogat, medii bine conturate și înalte clare, fără distorsiuni nici la volum maxim. ANC-ul este printre cele mai bune pe care le-am auzit pe o pereche de căști in-ear.

Totuși, dacă fac o comparație, mi se par puțin mai eficiente cele over-ear tot de la Sony, XM6.
Sunetele ambientale sunt redate corect, fără senzația de sunet înfundat, reacția la gesturi este rapidă, iar modul transparență poate fi activat ținând degetul pe casca stângă; când îl eliberezi, căștile revin automat la ANC.


Sincer, nu am nimic de reproșat la capitolul sunet sau ANC.
Deci da, dacă vrei o pereche de căști in-ear care să se descurce impecabil cu orice gen muzical fie cu bass intens, fie axat pe voci modelul XM6 este o opțiune foarte, foarte bună.
Concluzie
Ca o concluzie, pot să spun că da, îmi place foarte mult designul nou al dock-ului, sunetul este excelent, iar ANC-ul este unul dintre cele mai bune pe care le-am auzit la o pereche de căști in-ear.
Apelurile se aud clar în ambele direcții, ai parte de ajustări detaliate atât pentru sunet și ANC, cât și pentru căști în sine, iar autonomia este suficient de mare pentru călătorii lungi.
Așa cum am spus, partea care nu m-a încântat complet este modul destul de complicat în care trebuie să le ajustezi în urechi ca să treci testul din aplicație și să obții cel mai bun sunet.
Sunt puțin incomode dacă le introduci atât de adânc și ies ușor cam bombate spre exterior.
Deci, minusurile țin mai mult de aspect și confort. În schimb, pe partea de sunet, autonomie, hardware, software și codecuri, aceste căști sunt super, super tari.



