HUAWEI Pura 70 Ultra – noul “tătic” al fotografiei!
La aniversarea a 12 ani de existență a seriei P, Huawei vine cu o nouă abordare: redenumește noua serie în Pura și aduce odată cu ea un design mai premium decât cel cu care eram noi obișnuiți, o adevărată inovație în materie de fotografie, dar și posibilitatea de a avea pe noile lor modele toate aplicațiile Google.
Însă, nu pot să nu remarc și câteva dezavantaje pe care le are acest Huawei Pura 70 Ultra pe lângă multitudinea de plusuri cu care vine.
UNBOXING
Cutia de retail în care găsim noul Huawei Pura 70 Ultra este una voluminoasă, ceea ce înseamnă că avem incluse și accesorii (totuși, nu pot să nu remarc designul cutiei în care vine telefonul, care îmi amintește de unele produse fashion sau parfumuri scumpe, ceea ce îmi place foarte mult).
În interior găsim un încărcător de 100W, un cablu USB-C și o husă elegantă cu un model care imită forma camerei principale, pe care aceștia au denumit-o Super Symbol.
De remarcat este că încărcătorul din pachet este unul hibrid, acceptând atât cabluri cu mufă USB-C, cât și USB-A, dar nu simultan, ci individual (este un adaptor cu care poți încărca atât un laptop, cât și un alt dispozitiv fără a mai căra după tine unul în plus).
Pe lângă accesoriile din cutie, trebuie să mai menționez că telefonul vine și cu o folie de protecție preaplicată pe ecran, eliminând astfel din costurile extra.
DESIGN ȘI CONSTRUCȚIE
Huawei Pura 70 Ultra are un design unic, semnificativ mai atractiv decât modelele anterioare din seria Pura.
Unul dintre elementele distinctive este camera principală numită Super Symbol, cu un design să-i spunem, inovator.
Modulul are o formă complexă, unde se îmbină armonios sticla și metalul, creând un aspect elegant, dar și voluminos. Dezavantajul acestei “insule” masive, construită pe 4 nivele, este că îngreunează telefonul în zona superioară. La cele 4 nivele se adaugă un al 5-lea, ascuns, al lentilei retractabile a senzorului de 1 inch, despre care vom vorbi mai târziu.
Pe lângă greutatea sporită, în zona camerei se regăsește și un element metalic cu logo-ul XMAGE lângă flash, care, deși conferă un aspect premium, contribuie suplimentar la greutatea telefonului.
În pofida aspectului elegant, telefonul devine mai greu în partea superioară, ceea ce poate afecta confortul în timpul vizionării de videoclipuri sau a jocurilor pe orizontală. De asemenea, senzorul camerei este predispus la amprente din cauza grăsimii de la degete.
Un aspect apreciat al designului este spatele din eco-piele disponibil în culorile Verde, Maro sau Negru, cu o textura ce amintește de gențile Louis Vuitton.
Materialul conferă un aspect premium și elegant, dar și îmbunătățește ergonomia, fiind mai puțin alunecos și reducând amprentele.
Cadrul din aluminiu rotunjit se simte plăcut în mână și se îmbină armonios cu spatele și sticla curbată.
Greutatea telefonului este considerabilă, dar conferă o senzație de produs de calitate. Per total, designul este reușit, utilizând materiale premium.
Pe laterale, regăsim în partea de jos unul dintre cele două difuzoare stereo, care oferă un sunet surprinzător de puternic și calitativ. De asemenea, se regăsesc mufa USB-C 3.1 cu Displayport 1.2 și slotul pentru SIM-uri.
În partea de sus avem un senzor infraroșu pentru controlul dispozitivelor smart din casă, un microfon pentru anularea zgomotului de fond și, pe latura dreaptă, butoanele pentru volum și power, poziționate la îndemână.
De remarcat este că telefonul vine cu certificare IP68 pentru apă și praf, inclusiv în zona senzorului retractabil, oferind protecție împotriva pătrunderii apei și a prafului în interior.
DISPLAY
Huawei Pura 70 Ultra se mândrește cu un ecran OLED de 6.8 inci, cu margini extrem de subțiri și o rezoluție de 2844 x 1260 pixeli. Rezultatul? O densitate a pixelilor de 460 PPI, similară cu cea a iPhone-ului 15 Pro Max.
Ecranul este un panou LTPO, ceea ce înseamnă că poate ajusta dinamic rata de refresh între 1 și 120Hz, optimizând autonomia bateriei, iar protecția este asigurată de Crystal Armor Kunlun Glass (o sticlă cu o rezistență de până la 300% mai mare decât versiunea anterioară), oferind siguranță sporită împotriva spargerii la contactul cu suprafețe dure.
Pe lângă tehnologia avansată, ecranul excelează și prin calitatea imaginii. Poate reproduce 1 miliard de culori, are suport HDR și o luminozitate maximă de 2500 nits, asigurând o vizibilitate excelentă chiar și în lumina puternică a soarelui.
Un aspect unic al acestui ecran este designul său plat, cu o curbură subtilă a sticlei doar pe margini –această caracteristică elimină reflexiile nedorite, satisfacând atât preferințele celor care apreciază senzația ecranului curbat, cât și a celor care preferă un display complet plat.
Calitatea imaginii este remarcabilă: culorile sunt intense și vibrante, contrastul este bogat, detaliile sunt clare, negrul este profund, iar unghiul de vizualizare este excelent din orice poziție.
Opțiunile de personalizare permit ajustarea culorilor în funcție de preferințe, oferind posibilitatea de a intensifica paleta cromatică, de a opta pentru o gamă mai rece sau mai caldă.
Ecranul găzduiește un orificiu discret (punch hole) pentru camera selfie și senzorul optic de amprentă, care oferă o deblocare rapidă și fiabilă a telefonului.
PERFORMANȚĂ ȘI SPECIFICAȚII
Specificațiile și performanța aduc în discuție o serie de aspecte, ținând cont de restricțiile impuse companiei Huawei.
Din punct de vedere al conectivității, telefonul dispune de Wi-Fi 6 și 4G. Deși procesorul suportă 5G, din cauza restricțiilor, această funcție este disponibilă doar în China. De asemenea, are Bluetooth 5.2, NFC, tehnologie BDS pentru apeluri și mesaje prin satelit, 16 GB RAM și 512 GB spațiu de stocare. Există și o variantă de 1 TB, dar din păcate nu este disponibilă în Europa.
Procesorul utilizat este Kirin 9010, un cip de 7nm fabricat de SMIC din China pentru întreaga serie Pura 70. Sancțiunile impuse de SUA împiedică Huawei să folosească un Snapdragon 8 Gen 3 și conectivitate 5G, elemente prezente în majoritatea telefoanelor flagship din 2024.
Așa cum am menționat anterior, într-un review pentru Pură 70 Pro, Kirin 9010 este echivalentul unui Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1, fiind procesorul de top al anului 2022.
Totuși, testele de benchmark evidențiază că Huawei Pura 70 Ultra se situează sub nivelul concurenței.
- Geekbench 6: 1451 puncte single-core și 4543 puncte multi-core, un rezultat relativ modest.
- 3D Mark: 1576 puncte loop maxim, 40,9% stabilitate și temperaturi ridicate, atingând chiar și 60 de grade – supraîncălzirea a fost observată și la realizarea de fotografii și videoclipuri, dar și în timpul sesiunilor de joc mai lungi (aproximativ 20 de minute), când telefonul devenea neplăcut de cald.
- PC Mark: 13403 puncte.
BATERIE
Unul dintre punctele forte ale noului Pura 70 Ultra este bateria. Capacitatea sa de 5200 mAh oferă o autonomie excelentă, permițând o utilizare intensă pe parcursul a două zile.
Opțiunile de încărcare sunt multiple și rapide:
- Prin fir: 100W, putând încărca telefonul de la 0 la 100% în mai puțin de o oră.
- Wireless: 80W, o modalitate convenabilă de a încărca bateria fără cabluri.
- Reversibil: 20W pentru a încărca alte dispozitive wireless, cum ar fi căștile sau smartwatch-ul.
- Reversibil prin fir: 18W pentru a oferi un plus de energie altor telefoane.
Autonomia bateriei este foarte bună, depășind 16 ore în regim de utilizare continuă. Acest aspect este deosebit de apreciat, având în vedere capacitatea mare a bateriei și versatilitatea opțiunilor de încărcare.
CAMERE
Una dintre caracteristicile definitorii ale Huawei Pura 70 Ultra, obținând un scor record de 163 puncte în DXOMark, este hardware-ul de top și procesarea excelentă a imaginilor oferită de camera principală.
Designul unic al modulului de camere, realizat pe mai multe nivele și cu un senzor retractabil, contribuie la grosimea telefonului în partea superioară.
Senzorul imens de 1 inch cu apertură variabilă mecanică de la f/1.6 la f/4.0 necesită o distanță specifică față de lentilă pentru a fi utilizat (această distanță este asigurată printr-un mecanism telescopic similar cu cel al aparatelor foto compacte).
Când camera nu este utilizată, senzorul se retrage, reducând grosimea telefonului și protejându-l în caz de cădere.
Un alt punct forte este modul snapshot, care utilizează algoritmi avansați pentru a captura imagini clare și lipsite de blur ale obiectelor în mișcare, creând o impresie de “înghețare a timpului”.
Sistemul principal de camere este format din 3 senzori:
- Senzor principal de 1 inch, 50MP, cu apertură mecanică variabilă și autofocus prin laser.
- Senzor telefoto de 50MP, cu f/2.1, stabilizare optică a imaginii, zoom optic 3.5x și capabilitate macro.
- Senzor ultrawide de 40MP, cu f/2.2 și autofocus.
Capabilitățile de zoom:
- Zoom crop 2x de la senzorul principal.
- Zoom optic 3.5x de la senzorul telefoto.
- Zoom digital 10x.
EXEMPLELE DE IMAGINI ȘI VIDEO-URI LE PUTEȚI VEDEA ÎN CLIPUL VIDEO DE MAI SUS
Fotografiile de pe timp de zi realizate cu camera principală excelează! Culorile sunt naturale, detaliile abundă, expunerea este corectă, contrastul este bogat, iar HDR-ul își face treaba impecabil indiferent de condițiile de lumină exterioară. Balansul de alb este precis, rezultând imagini de o calitate excepțională.
Modul portret beneficiază din plin de senzorul cu apertură variabilă, oferind o distincție clară între subiect și fundal, completată de un strat de bokeh consistent.
Pe timp de seară, senzorul de un inch își menține performanța ridicată.
Imaginile rămân detaliate, cu un nivel minim de noise în zonele întunecate, și excelează chiar și în condiții dificile, cu multiple surse de lumină și reflexii.
La capitolul video, telefonul poate filma la o rezoluție de 4K la 30 sau 60 fps, beneficiind de stabilizare optică a imaginii. Filmările sunt vibrante, cu un contrast bogat, focalizare rapidă și o stabilizare eficientă. Totuși, pentru o stabilizare suplimentară, rezoluția scade la 1080p, un aspect dezamăgitor.
Filmările realizate pe timp de seară sunt satisfăcătoare, prezentând o luminozitate adecvată, un contrast bogat și un nivel moderat de noise.
Pe partea frontală, regăsim un senzor ultrawide de 13MP cu f/2.4 și autofocus.
Deși are o rezoluție mai mică, camera selfie oferă performanțe excelente, cu un câmp vizual larg ideal pentru selfie-uri de grup sau pentru a surprinde mai mult din jurul subiectului.
Imaginile sunt bine realizate, cu culori naturale și un efect bokeh consistent, atât pe timp de zi, cât și pe timp de seară datorită modului de noapte.
Video-urile frontale pot fi filmate la o rezoluție de 4K la 30 sau 60 fps, oferind o calitate remarcabilă pe timp de zi și o stabilizare decentă. Totuși, pe timp de seară se poate observa un nivel ușor de noise.
SOFTWARE
Software-ul Huawei Pura 70 Ultra vine preinstalat cu EMUI 14.2 și va primi două actualizări majore ale sistemului de operare, plus trei ani de patch-uri de securitate.
Un aspect important de reținut este că problemele legate de accesul la aplicațiile Google cu notificări în timp real au fost rezolvate datorită unui sistem nou numit MicroG.
Pe scurt, MicroG permite descărcarea aplicațiilor Google din AppGallery, cum ar fi YouTube, Google Photos, Google Maps, Google Docs și altele, făcându-le să funcționeze ca și cum ar avea integrate serviciile Google native.
Procesul este simplu: descarci aplicația dorită din AppGallery, acorzi permisiunea pentru a utiliza MicroG și gata! Aplicațiile vor funcționa perfect, cu actualizări la zi, notificări în timp real și chiar suport pentru Android Auto.
Telefonul este bine optimizat, oferind o experiență fluidă indiferent de numărul de aplicații deschise simultan. Setările oferă o mulțime de opțiuni și moduri de personalizare, fie că este vorba de Always On Display, imagini de fundal sau pictograme.
Totul funcționează rapid și instantaneu, iar noile opțiuni de integrare a serviciilor Google prin MicroG sunt un plus binevenit.
Un aspect mai puțin plăcut este prezența bloatware-ului. Telefonul vine preinstalat cu o serie de sugestii sau aplicații preinstalate, cum ar fi un folder plin de jocuri, Snapchat, Trip, Alibaba, Booking.com și altele.
Deși aceste aplicații pot fi șterse individual, este neplăcută necesitatea de a face acest lucru pe un telefon cu un preț premium.
CONCLUZIE
Huawei Pura 70 Ultra se remarcă printr-un design spectaculos, realizat din materiale premium, accesorii incluse, un ecran superb și un sistem de camere excelent, care excelează atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Bateria oferă o autonomie remarcabilă de până la două zile de utilizare, iar instalarea aplicațiilor Google a devenit mai simplă.
Totuși, există și anumite aspecte care merită luate în considerare:
- Performanța este ușor sub nivelul concurenței.
- Nu suportă conectivitate 5G (cel puțin in Europa).
- Se poate supraîncălzi la sarcini complexe.
- Modulul de camere poate face ca telefonul să fie inconfortabil de ținut în mână pe orizontală.
Oferta actuală: Achiziționând Pura 70 Ultra până pe 30 iunie, primiți cadou o pereche de căști FreeBuds 5i, o husă, o garanție extinsă de 12 luni și un voucher de 1000 lei. Promoția este valabilă pentru întreaga serie Pura 70.
Telefon mobil Huawei Pura 70 Ultra, 512GB, 16GB RAM, GREEN
HUAWEI Pura 70 Ultra
-
Design
-
Ecran
-
Sunet
-
Constructie
-
Performanta
-
Baterie
-
Camera principala
-
Camera secundara
-
Pret