Ceea ce vrea să demonstreze Motorola față de concurență este că la un preț accesibil se poate realiza un smartphone care să vină cu un design superb, un ecran P-OLED cu tehnologie HDR10+ de 144Hz, o performanță ridicată pentru o experiență bună în gaming sau în sarcinile ceva mai solicitante, o încărcare rapidă la 68W, accesorii la pachet, rezistent la apă și praf și nu în ultimul rând, o cameră care să se descurce bine atât pe timp de zi, cât și pe timp de seară.
Ei bine, toate aceste caracteristici pe care le-am mentionat mai devreme le putem regăsi pe un dispozitiv midrange care nu depășește prețul de 1999 lei.
Unboxing
Ceea ce-mi place și repet de fiecare dată când am ocazia este că în pachetul în care vine telefonul, regăsim tot ce am avea nevoie încât să nu mai cumpărăm separat. Și anume:
- o cheiță pentru SIM;
- manualul de utilizare împreună cu garanția;
- o husă transparentă (dintr-un plastic dur care nu acoperă marginile telefonului și care arată foarte bine pe el);
- un cablu de încărcare (USB-C la USB-C);
- un încărcător rapid de 68W.
Design și Construcție
La prima impresie, telefonul arată și se simte precum un flagship care ar costa cel puțin 4.000 lei, asta datorită spatelui realizat din piele vegană aderentă, încât să nu-ți alunece din mână și care nu lasă urme de amprente, a ecranului curbat, care în cazul meu pe întreaga perioada a testarii nu m-a încurcat cand l-am utilizat cu o singură mână, a cadrului mat de culoare neagră din aluminiu care se îmbină frumos cu sticla de pe față și spatele din piele ecologică și, mai ales, cât de compact și ușor este. Iar nu în ultimul rând vine și cu protecție IP68 rezistând la o adâncime în apă de până la 1,5m timp de 30 minute.
Posibil ca modelul de față să fie unul dintre cele mai ergonomice telefoane pe care le-am testat în acest an. Asta pentru că îmi place cum arată și cum se simte în mână, încât chiar și atunci când ai o palmă ceva mai mică, nu-ți va fi greu să-l utilizezi.
Chiar și ansamblul de senzori vine cu un design destul de interesant încât să se evidențieze prin acele linii de jur împrejurul senzorilor.
Singurul minus pe care l-aș avea la acest design, sau mai bine zis la spatele său, este camera bump-ul destul de mare, încât dacă este așezat pe o suprafață dreaptă, telefonul se va mișca destul de mult.
În orice caz, telefonul vine cu două difuzoare pentru un sunet stereo cu o tehnologie Dolby Atmos, care se aude foarte bine chiar și atunci când volumul este dat la maxim. De asemenea, dispune de o mufă USB Type-C 2.0, un slot pentru cartelele SIM, fiind un telefon dual SIM, butoanele de volum și power sunt poziționate destul de ok, încât să ajungeți la ele fără să vă întindeți, și un microfon pentru anularea zgomotului de fundal.
Display
Cu ce se mai remarcă acest telefon este ecranul. Ei bine, acest ecran îl regăsim și pe flagship-ul de anul trecut, Edge 30 Pro, care este un P- OLED FulLHD+ foarte vibrant, cu culori saturate, un negru intens, o densitate ai pixelilor de 402 ppi, făcându-l să fie foarte sharp, un raport ecran corp de 90,8%, un punch hol pentru camera selfie destul de discret, și o luminozitate de până la 1200 nits în peak.
Are o diagonală de 6,55 inch cu tehnologie HDR10+ pentru o experiență vizuală foarte bună în conținutul video, iar în plus, vine cu o rată de refresh de 144 Hz adaptabilă, ceea ce este extraordinar, însă trebuie menționat că o dată cu aceast refresh rate, autonomia va avea de suferit. Imaginile reproduse pe el sunt de o calitate foarte bună, unghiurile de vizualizare sunt la fel de bune, iar luminozitatea sa este destul de puternică încât să nu ai dificultăți chiar și în lumina soarelui.
Singurul aspect care lipsește în comparație cu un flagship de top este tehnologia LTPO, care permite ajustarea frecvenței în funcție de conținutul afișat.
Însă, per total, chiar și așa, probabil este unul dintre cele mai bune ecrane pe un midrange, la un preț de sub 2.000 lei. Pe lângă asta, mai ai și posibilitatea să-ți alegi din setări refresh rate-ul la 144, 120 sau 60Hz, să împiedici pâlpâirea ecranului în medii întunecate, precum și să ajustezi culorile după preferințe.
Specificații și Performanță
Cu ce se mai evidențiează acest telefon față de restul din segmentul de midrange este performanța sa, oferind o experiență de utilizare foarte bună în jocuri cu grafică ridicată cât și task-uri solicitante. Și anume, vine cu un chipset de la MediaTek Dimensity 8020 pe 6 nm, care, ce-i drept, nu este de nivelul lui Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2, însă oferă o performanță excepțională pentru acest preț în categoria midrange.
Pe lângă asta, vine cu un GPU Mali-G77 MC9 care, chiar dacă nu este printre cele mai noi acceleratoare grafice, încă se descurcă bine în jocurile precum PUBG sau Call of Duty cu grafica la maximul pe care-l poate duce jocul. Ceea ce mi s-a părut surprinzător să văd asta.
Modelul de față vine în două variante, respectiv 8GB RAM cu 128 sau 256 GB spațiu de stocare UFS 3.1 pentru o viteză mare de scriere și citire, protecție IP68, NFC, Bluetooth versiunea 5.2, senzor optic de amprente integrat în ecran, poziționat bine dar nu este printre cele mai rapide pe care le-am văzut, GPS, GLONASS, GALILEO, încărcare prin wireless la o putere de 15W și o baterie de 4.400 mAh despre care vom vorbi imediat.
În testele de benchmark, precum Geekbench 6, telefonul s-a descurcat extraordinar, și anume, în single core a obținut un scor de 1122 puncte iar în multicore 3672 de puncte. În 3D Mark, la fel s-a descurcat surprinzător de bine, obținând un loop maxim de 1257 puncte și o stabilitate de 99,4%. Pe langa asta telefonul nu s-a supraincalzit si nu a avut fluctuații în testele de performanță. Iar în PC Mark, într-un test de performanță, a obținut, la fel, un scor destul de ridicat de 15.818 puncte.
Pe scurt, pe întreaga perioadă a testării, telefonul s-a descurcat bine chiar și cu foarte multe aplicații deschise în fundal, este responsiv, n-am întâmpinat erori și, per total, mi-a oferit o experiență de utilizare foarte bună.
Baterie
Unde mi-ar fi plăcut să văd o îmbunătățire este în zona capacității bateriei deoarece vine cu 4.400 mah. Într-un test de utilizare continuă cu ecranul setat pe 144Hz, telefonul a putut obține un timp de 8 ore și 14 minute până la un procent de 20%, iar până la 0% a ajuns la puțin peste 10 ore de utilizare (automat dacă era setat pe 60Hz, telefonul ar fi obținut un timp mult mai mare).
Însă, având o baterie mai mică și o încărcare de 68W, acesta s-a încărcat de la 0 la 100% în circa 40 de minute, ceea ce nu este rău. În schimb, pentru o utilizare normală, cu refresh rate-ul setat pe 144Hz telefonul poate ajunge până la o zi și jumătate de utilizare.
Software
Pe partea de software, vine cu Android 13 și o interfață care sincer nu prea este pe gustul meu, însă, noroc că ai posibilitatea sa-ti personalizezi atât iconitele, gesturile, fontul scrisului, culorile toggle-bar-ului, cât și sa-ti alegi lumina laterală când primești notificări, aspectul ecranului de pornire și așa mai departe.
Mi-a plăcut că telefonul este bine optimizat, fără erori, bloatware, și că este foarte responsiv chiar si cu multe aplicatii deschise in fundal.
Unde ar fi putut lucra ceva mai bine este la suportul de actualizări mai lung, precum regăsim și la telefoanele Samsung. Respectiv, Motorola ne asigură doar 2 ani de actualizări majore de Android și până la 3 ani de actualizări de securitate. În schimb, Samsung oferă chiar și cu până la 5 ani.
Camere
Pe partea de cameră, avem plusuri, dar avem și minusuri. Plusurile sunt că avem un senzor principal de 50 MP, f/1.4 (wide) cu stabilizare optică și un al doilea senzor de 13 MP, f/2.2, 120˚ (ultrawide). Iar ca minus este că nu regăsim un senzor telephoto cu cel puțin zoom optic 2X.
Dar, exceptând acest minus, rezultatele de pe timp de zi sunt cu adevărat superbe.
Culorile sunt intense, uneori probabil prea intense încât nu seamănă cu cele din realitate, foarte vibrante, un contrast destul de bun, un negru puternic, sunt sharp, detaliile sunt prezente chiar și când dăm zoom pe imagini, modul ultra wide se descurcă la fel de bine, efectul de bokeh decupează corespunzător subiectul de fundal, iar per total pe timp de zi, rezultatele sunt foarte bune, mai ales pentru un telefon cu un astfel de preț.
Pe timp de seară, imaginile pe modul noapte sunt destul de luminate, sharp, vibrante, sunt bine detaliate și modul portret se descurcă și el la fel de bine, chiar dacă este o lumină mai slabă, însă uneori pe modul ultra wide, imaginile au noise, nu sunt atât de sharp și nu oferă un rezultat la fel de bun ca pe cel standard de 1x.
Telefonul poate filma la o rezoluție 4K în 30fps, cu o stabilizare destul de bună.
La fel și la acest capitol, culorile din videouri sunt vibrante, stabilizarea este bună, focalizarea este rapidă când te apropii de un subiect, și per total pe timp de zi, telefonul se descurcă bine.
În schimb, pe timp de seară, nu aș putea spune aceleași lucruri deoarece avem noise, detaliile se pierd, nu mai sunt atât de sharp, și per total, pe timp de zi se descurcă mult mai bine la capitolul video.
Pe partea din față, avem un senzor de 32 MP, f/2.4, care chiar și pe modul wide sau cel normal, rezultatele sunt foarte bune.
Culorile sunt aproape de cele naturale, sunt sharp, efectul de bokeh pe modul portret se descurcă foarte bine, iar fie că suntem pe modul normal sau wide, imaginile sunt chiar neașteptat de bune.
Pe timp de seară, chiar dacă imaginile sunt vibrante, luminate, decupajul este bun pe modul portret, de multe ori am observat că indiferent dacă avem modul de înfrumusețare dezactivat, fața îmi este foarte fină și lipsită de detalii.
La capitolul video pe partea din față, concluzia este la fel ca cea de pe spate, și anume poate filma în 4K în 30fps cu o stabilizare bună, unde pe timp de zi se descurcă bine, doar că pe timp de seară, nu prea bine.
Concluzie
Ca o concluzie despre acest , este că Motorola a dovedit că poate fi un concurent important în zona de telefoane mid-range, unde, pentru un preț accesibil, poți regăsi un design elegant, o performanță peste media concurenților din această categorie, oferă protecție IP68, un ecran superb cu o rată de reîmprospătare mare, accesorii la pachet și un preț exceptional.
Ca minusuri, ar fi suportul slab de actualizări, lipsa unui senzor telephoto și bateria de capacitate mică de 4400 mAh. În rest, este cu adevărat un telefon grozav.
Telefon mobil Motorola Edge 40, Dual SIM, 8GB RAM, 256GB, 5G, Leather Eclipse Black
Motorola Edge 40
-
Design
-
Ecran
-
Sunet
-
Constructie
-
Performanta
-
Baterie
-
Camera principala
-
Camera secundara
-
Pret
4 comentarii
Am acest model Camera principala foarte slabă Faci o fotografie Daca mărești in interior nu se mai distinge Daca apropi zoom Fotografia este distorsionată M-am păcălit Avem multe așteptări de la cameră.
Hmmm, sincer, din imaginile pe care le-am postat in clip, mi se par destul de decente.
Dețin acest telefon și imaginile sânt chiar mai mult decât decente
Salut! Ma bucur sa aud asta!