BenQ MA270S și MA320UG sunt gândite pentru designeri, editori video și creatori de conținut care lucrează pe Mac
BenQ a anunțat lansarea noilor monitoare MA270S și MA320UG, două modele din seria MA create special pentru utilizatorii de Mac.
Ideea din spatele acestei game este simplă: să ofere mai mult decât un monitor compatibil cu Mac, adică o experiență vizuală care să se potrivească perfect cu ecosistemul Apple și cu modul în care lucrează creatorii de conținut.

Modelul MA270S vine cu un ecran de 27 inch și rezoluție 5K, oferind o claritate foarte ridicată ideală pentru designeri, fotografi sau editori video care lucrează cu detalii fine.
Monitorul acoperă 99% din spațiul de culoare P3 și oferă un contrast ridicat, ceea ce înseamnă culori naturale și apropiate de cele pe care utilizatorii le văd pe ecranele Mac.
Pentru cei care lucrează mai mult cu video sau animație, MA320UG aduce un panou 4K cu rată de refresh de 120 Hz, astfel încât mișcarea să fie mai fluidă și editarea conținutului multimedia să fie mai confortabilă. Și aici vorbim de o acoperire largă a culorilor P3 și de o reproducere fidelă a detaliilor.
Ambele monitoare sunt dotate cu conectivitate Thunderbolt 4, care permite alimentarea laptopului, transfer rapid de date și chiar conectarea mai multor monitoare în lanț.
În plus, funcția Smart KVM permite controlul a două sisteme diferite cu aceeași tastatură și același mouse util mai ales dacă folosești dispozitive precum MacBook Pro, Mac mini sau Mac Studio în același setup.
Seria folosește panouri Nano Gloss pentru o imagine clară și culori vibrante, iar standurile reglabile pe înălțime ajută la o poziție mai ergonomică în timpul sesiunilor lungi de lucru.
Monitoarele sunt calibrate special pentru Mac și pot fi controlate ușor prin software-ul Display Pilot 2, care permite ajustarea rapidă a setărilor și sincronizarea culorilor.
Pe lângă aceste două modele, seria MA include și variantele MA270U / MA320U și MA270UP / MA320UP, oferind mai multe opțiuni pentru utilizatorii de Mac care vor un monitor bine integrat în ecosistemul Apple.
Practic, noua serie încearcă să combine designul minimalist inspirat de Apple cu experiența BenQ în tehnologia display-urilor, pentru o experiență de lucru mai fluidă și mai confortabilă.


