Cifre atinse în 2025 pe Social Media – Restrospectiva anului

Mihai Jeliu
Mihai Jeliu - Tech Reviewer
6 Min Citire

Retrospectiva anului 2025 cu toate cifrele în ceea ce privește Social Media

În primul rând, vreau să vă urez un La mulți ani în acest nou an și ca tot ceea ce v-ați propus să vi se îndeplinească.

Ei bine, la fel ca anul trecut, începem cu cifre; pare că am început o tradiție în care primul articol de pe blog începe cu o retrospectivă.

Mai exact cu retrospectiva anului 2025, cu câteva date adunate de-a lungul anului, pe care vi le voi împărtăși. De la numărul de vizualizări, interacțiuni, impact și tot ce ține de Social Media și canalul de YouTube.

Așadar, anul 2025 a fost unul plin de materiale interesante, în care am reușit să acopăr aproape toată gama de produse, începând cu aspiratoare și până la smartwatch-uri.

Bun, hai să nu o mai lungim și să vedem ceea ce vă interesează, și anume datele adunate pe anul 2025, pe care le vom compara cu cele din 2024 și, posibil, din 2023.

Facebook – personal

În primul rând, țin să menționez că am două conturi de Facebook: unul personal, pe care sunt cel mai activ cu materialele pe care le realizez, dar și unul oficial, unde, la fel, încep să cresc o comunitate și să aduc informații din lumea tech.

Anul 2024:

  • VIZIONĂRI: 748.109
  • IMPACT: 1.943.433
  • INTERACȚIUNI: 44.548
  • REACȚII: 33.828
  • COMENTARII: 3.422
  • DISTRIBUIRI: 3.025
  • VIZUALIZĂRI VIDEO: 2.193.590
  • URMĂRITORI: 80.947

Anul 2025:

  • VIZIONĂRI: 836.914
  • IMPACT: 1.521.101
  • INTERACȚIUNI: 297.869
  • REACȚII: 30.627
  • COMENTARII: 7.301
  • DISTRIBUIRI: 4.818
  • VIZUALIZĂRI VIDEO: 3.975.061
  • URMĂRITORI: 83.092

Facebook – oficial

Așa cum am spus, al doilea cont de Facebook, unde aduc informații despre tehnologie, este unul pe care mi-l doresc să-l cresc astfel încât să devină pagina oficială a canalului meu de YouTube.

Până va crește, voi merge în paralel atât cu cel personal, cât și cu cel oficial. Așadar, iată datele adunate de-a lungul anului 2025 pentru această pagină.

Anul 2023

  • VIZUALIZĂRI: –
  • IMPACT: 91.409
  • VIZITE: 7.394
  • URMĂRITORI NOI: 269
  • TOTAL URMĂRITORI: 3.391

Anul 2024

  • VIZUALIZĂRI: 1.158.842
  • IMPACT: 1.100.646
  • VIZITE: 28.713
  • URMĂRITORI NOI: 5.679
  • TOTAL URMĂRITORI: 9.070

Anul 2025

  • VIZUALIZĂRI: 4.523.456
  • IMPACT: 3.834.767
  • VIZITE: 32.325
  • URMĂRITORI NOI: 7.920
  • TOTAL URMĂRITORI: 16.311

Instagram

Începând cu anul 2024, contul de Instagram a fost o platformă pe care m-am focusat din ce în ce mai mult, fiindcă este un alt tip de conținut, un alt tip de public și un alt algoritm, ceea ce face ca strategiile pe care le abordez pe celelalte platforme să fie diferite, astfel încât să aibă un impact mai mare.

Ei bine, se pare că merg pe drumul cel bun, chiar dacă este unul cu multe curbe. Însă, ce-i drept, canalul crește ușor, ușor și pare să adune din ce în ce mai mult reach, comentarii și oameni cărora le place ceea ce prezint.

Anul 2023

  • VIZUALIZĂRI: –
  • IMPACT: 27.738
  • VIZITE: 3.001
  • URMĂRITORI NOI: 
  • TOTAL URMĂRITORI: 1.707

Anul 2024

  • VIZUALIZĂRI: 349.373
  • IMPACT: 260.348
  • VIZITE: 5.062
  • URMĂRITORI NOI: 1.629
  • TOTAL URMĂRITORI: 3.336

Anul 2025

  • VIZUALIZĂRI: 991.038
  • IMPACT: 373.620
  • VIZITE: 4.111
  • URMĂRITORI NOI: 1.080
  • TOTAL URMĂRITORI: 4.182

TikTok

Dacă anul trecut am atins borna de 10 milioane de vizualizări, ei bine, în 2025 recunosc că nu am reușit să fiu la fel de activ, fiindcă am avut constant produse la test, lucru care mi-a limitat cumva timpul de a mai aduce conținut și aici.

Însă cifrele nu sunt rele, chiar dacă nu sunt la fel de apropiate ca cele de anul trecut.

Anul 2024

  • VIZUALIZĂRI VIDEO: 10 milioane
  • VIZIONĂRI PROFIL: 84.000
  • APRECIERI: 242.000
  • COMENTARII: 7.000
  • DISTRIBUIRI: 27.000

Anul 2025

  • VIZUALIZĂRI VIDEO: 3,6 milioane
  • VIZIONĂRI PROFIL: 30.000
  • APRECIERI: 77.000
  • COMENTARII: 1.931
  • DISTRIBUIRI: 15.000

YouTube

Dacă în anul 2024 spuneam că a fost un an aglomerat din punct de vedere al produselor la test, anul 2025 a fost la fel de aglomerat, perioadă în care am testat nu mai puțin de 46 de produse și am realizat un total de 59 de clipuri long form și 37 de clipuri short.

Anul 2024

  • VIZIONĂRI: 2.859.617
  • AFIȘĂRI: 12.827.915
  • DURATĂ DE VIZIONARE VIDEO-URI (ORE): 79.165,2
  • ABONAȚI NOI: 9.011
  • COMENTARII: 2.632
  • APRECIERI: 30.915
  • MATERIALE: 146
  • TOTAL URMĂRITORI: 118.725

Anul 2025

  • VIZIONĂRI: 3.571.576
  • AFIȘĂRI: 12.396.712
  • DURATĂ DE VIZIONARE VIDEO-URI (ORE): 76.120,6
  • ABONAȚI NOI: 5.792
  • COMENTARII: 1.864
  • APRECIERI: 46.692
  • MATERIALE: 96
  • TOTAL URMĂRITORI: 124.365

Site

Cu toate că anul 2024 nu a fost unul în care să verific statisticile adunate fie pe zi, săptămână sau lună, fiindcă, așa cum am spus și în articolul trecut, m-am confruntat cu câteva probleme tehnice.

Însă, începând cu luna martie a anului 2025, am reușit cumva să rezolv această problemă, cu toate că lunile ianuarie și februarie au fost, într-o oarecare măsură, fragmentate din cauza acelei probleme tehnice.

Iar singurele date pe care le pot obține, astfel încât să vin cu cifrele pentru anul 2025, sunt cele de mai jos. Apropo, țin să menționez că habar nu am unde trebuie să mă uit în noua interfață de Google Analytics, dar cred că acestea sunt datele corecte.

Anul 2025

  • UTILIZATORI NOI: 32.397
  • TOTAL UTILIZATORI: 56.575
  • NUMAR DE EVENIMENTE: 122.000

Așadar, acum că am adus la suprafață aceste date, pot vedea și eu unde mai pot îmbunătăți și ce ar trebui făcut pentru a crește aceste cifre.

Țin să vă mulțumesc că sunteți alături de mine în ceea ce prezint și că faceți parte dintr-o comunitate frumoasă, care reușește, pe zi ce trece, să mă convingă să aduc conținut mai mult și mai calitativ.

Distribuie acest articol
Tech Reviewer
Urmărește
Pasionat de gadget-uri, tehnologii noi și jocuri pe mobil. Cu o experiență de peste 9 ani în domeniul tehnologiei, ofer informații precise și corecte pentru pasionații de inovație digitală.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *