Mio MiVue 955W – Review: Camera auto cu imagini 4K, Auto HDR și calitate ridicată pe zi și noapte

Mihai Jeliu
Mihai Jeliu - Tech Reviewer
7 Min Citire
Mio MiVue 955W [Review în română]
8.9 Alegere excelentă
Mio MiVue 955W
Vezi preț aici

Plusuri și minusuri Mio MiVue 955W: Ghidul complet pentru alegerea camerei de bord ideale!

După cum bine știți, trăim într-o lume plină de incidente rutiere. Și nevoia de a avea cu tine o cameră auto care să demonstreze cine-i vinovat în una din situații, un astfel de device este din ce în ce mai necesar.

Așadar, în acest articol, vom discuta despre noua cameră de bord de la Mio, modelul MiVue 955W, și vom analiza cu ce vine în pachet, cum se utilizează, ce funcții oferă și la ce calitate înregistrează atât pe timp de zi, cât și pe timp de seară.

Unboxing

În cutia camerei vei mai găsi:

  • Camera de bord Mio MiVue 955W
  • Manualul de utilizare;
  • adaptorul de alimentare (de la priza de 12V);
  • un pad 3M (pentru lipirea camerei pe parbriz);
  • două stickere transparente

Design și construcție

Despre design, aș putea spune că se remarcă prin dimensiunea sa destul de mare (nu este nici cea mai compactă dar nici printre cele mai mari pe care le-am văzut).

Însă avantajul acestei dimensiuni este că avem un ecran generos ce măsoară 2,7 inch, permițându-ne în acest fel ca informațiile de pe el să fie mult mai vizibile (ceea ce vă pot confirma că așa și este).

La modelul pe care-l am la review, aveți posibilitatea să vă mai conectați încă o cameră dedicată pentru acest model pe care să o montați pe luneta mașinii și pe care să o conectați prin portul mini USB disponibil de pe cea principală.

Deci, dacă ulterior vă gândiți să vă mai achiziționați și o cameră de spate dedicată acestui model, o puteți conecta fără probleme.

Ce-mi place foarte mult la ea este că ne putem regla unghiul pe verticală rotind în sus sau în jos pentru a putea înregistra o suprafață cât mai bună din trafic.

Ce mi-ar fi plăcut era să avem posibilitatea și de a o regla si pe orizontală în caz că o montăm greșit (dar, dacă sunteți atenți de când o montați, nu ar fi o problemă).

Pe partea dreaptă regăsim difuzorul, în partea de jos slotul pentru cardul micro SD, în partea de sus, avem mufa pentru încărcare, mufa pentru camera din spate de care v-am spus, iar sub ecranul său generos, avem butoanele pentru operare și înregistrare de urgență.

Specificații

Ce este interesant la acest model făcându-l să fie flagship-ul celor de la Mio, sunt specificațiile.

În primul rând, pe lângă faptul că poate înregistra la o rezoluție maximă în 4K la 30fps la un unghi de 140 de grade cu senzorul de 8MP cu o diafragmă de f/2.0, acesta dispune de un senzor care este de o dimensiune de 1/1.8”, fiind de 1,7 ori mai mare decât unul normal de pe o cameră de bord.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că luminozitatea pe timp de seară este mai bună, culorile sunt mai vibrante și imaginile mai clare.

Specificații tehnice:

  • Rezoluție video: 4K 2160P/30fps, 2.5K 1440P/Auto HDR, 2.5K 1440P/60fps, 2.5K 1440P/30fps HDR;
  • Senzor: 8 Mega Pixels 1/1.8’’ senzor;
  • Obiectiv: f/2.0;
  • Unghi de cuprindere: 140 de grade
  • Stocare: card microSD de până la 256 GB (recomandat V30);
  • Funcții: Wi-Fi, Senzor G 3 axe, control prin aplicație MiVue Pro (iOS/Android) și MiVue Manager (Windows/MacOS), Microfon, Alertă control călătorie, Pornire automată, Alertă viteză, Comenzi vocale;

Pe lângă acestea, camera mai dispune de Auto HDR la rezoluția 2,5K pentru a putea echilibra luminozitatea și zonele întunecate, alerte de radar fix care calculează timpul rămas, distanța și viteza medie de deplasare, Wifi integrat pentru a putea descărca înregistrările pe telefon prin aplicația dedicată Mio MiVue Pro, comenzi vocale, GPS, Senzor G cu 3 axe și mod parcare inteligent.

La capitolul rezoluții, camera poate înregistra în 4k în 30fps și 2,5k la 30 sau 60 fps cu HDR sau auto HDR (ce vă recomand să aveți, este un card micro SD de tip V30 pentru a putea înregistra la rezoluția maximă și să fie de maxim 256 GB. Pentru că fiecare înregistrare va ocupa ceva spațiu).

Utilizare

Interfața și modul de operare sunt una clasică și simplă de utilizat. Toate setările sunt user-friendly și pot fi ajustate după preferințe.

Concluzie

Ca o concluzie despre vârful de gamă al celor de la Mio, modelul MiVue 955W, este că oferă o mulțime de avantaje.

Avem funcții de înregistrare pe timp de seară ajutând ca imaginile să fie mai clare, funcție GPS, alerte de radar fix, o rezoluție de până la 4K, un ecran generos pentru a putea vedea cu ușurință informațiile de pe el, comenzi vocale, Wifi integrat pentru a descărca clipurile înregistrate mai rapid pe telefon, un senzor cu 1,7 ori mai mare pentru a putea oferi o claritate și o luminozitate mai bună, și că ai posibilitatea să mai adaugi încă o cameră de lunetă pentru a înregistra și în spatele mașinii.

Ca minus, este lipsa ajustării poziției și pe orizontală, și că nu vine cu sistem de prindere cu ventuză (sau să le aibă pe amândouă la pachet incât să ne alegem cum vrem să o prindem de parbriz).

În rest, aș putea spune că pentru prețul pe care-l are, oferă mai multe plusuri decât minusuri.

Mio MiVue 955W [Review în română]
Mio MiVue 955W
Alegere excelentă 8.9
Înregistrare noaptea 8
Rezoluție 10
Alertă radar 10
Comenzi vocale 10
WiFi 10
Cameră spate 10
Ajustare poziție 6
Preț 7
Distribuie acest articol
Tech Reviewer
Urmăriți:
Pasionat de gadget-uri, tehnologii noi și jocuri pe mobil. Cu o experiență de peste 9 ani în domeniul tehnologiei, ofer informații precise și corecte pentru pasionații de inovație digitală.
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *