HONOR a dezvăluit noua serie HONOR 200 într-un eveniment la hipodromul Longchamp din Paris.
Un moment de referință a fost anunțarea parteneriatului cu Studio Harcourt, casa pariziană de fotografie de portret.
Această colaborare a condus la dezvoltarea HONOR AI Portrait Engine, care combină expertiza artistică a celor de la Harcourt cu tehnologia AI avansată de la HONOR, permițând utilizatorilor să creeze portrete de calitate studio direct de pe smartphone.
Noua serie Honor 200 cuprinde modelele 200 Pro, 200 și 200 Lite, care combină hardware-ul cu performanțe ridicate și software-ul bine optimizat.
HONOR 200 Pro
Respectiv, varianta Pro vine la pachet cu o cameră principală de 50 MP, senzor H9000 super dinamic, tehnologie 4-in-1 pixel binning și o cameră teleobiectiv de 50 MP cu senzor personalizat de la Sony.
Pe față se regăsește un display cu tehnologie PWM de 3840Hz, certificări TÜV Rheinland, tehnologia Natural Tone 2.0 și AI Circadian Night Display pentru confortul ochilor.
În ceea ce privește performanța, avem o baterie de 5200 mAh cu încărcare rapidă 100W wired și 66W wireless, procesor Snapdragon 8s Gen 3 și MagicOS 8.0.
HONOR 200 Lite
La modelul Lite, regăsim un sistem de camere triple: una principală de 108 MP, una wide & depth de 5 MP și una macro de 2 MP.
La capitolul display, avem un AMOLED de 6,7 inci cu atenuare PWM de 3240Hz. În interior, sunt 8 GB RAM, 256 GB stocare și o cameră frontală de 50 MP.
HONOR MagicBook Pro 16
Pe lângă cele două modele de telefoane, aceștia au mai lansat și un laptop ultraportabil, numit HONOR MagicBook Pro 16.
Acesta vine cu un ecran FullView de 16 inchi, rezoluție 3072 x 1920, performanțe de vârf cu procesor Intel Core Ultra 5 și grafică Intel Arc. În ceea ce privește autonomia, acesta oferă până la 12 ore și tehnologie pentru reducerea oboselii ochilor.
Prețuri și Disponibilitate
- HONOR 200 Pro: 3999 lei, culori: Black & Ocean Cyan.
- HONOR 200: 3199 lei, culori: Emerald Green & Black.
- HONOR 200 Lite: 1599 lei, culori: Midnight Black, Cyan Lake & Starry Lake.