Samsung Galaxy Ring – Review: portabil, inteligent dar nu și pentru cei cu iOS

12 Min Citire
Samsung Galaxy Ring, un device portabil si confortabil, dar cum se descurca?
8.3 Alegere bună
Samsung Galaxy Ring
Vezi preț aici

Samsung Galaxy Ring – un dispozitiv portabil și confortabil de monitorizare a sănătății

De-a lungul timpului, pot spune că am testat și v-am prezentat aproape orice tip de dispozitiv.

De la telefoane, smartwatch-uri, căști, atât in-ear cât și over-ear, aspiratoare verticale, cu apă și abur sau roboți inteligenți, espressoare de cafea, televizoare și aș putea continua mult și bine, dar cert este că n-am testat niciodată un inel inteligent.

Până acum. Pentru că, de câteva zile, testez cel mai nou și singurul de acest fel de la Samsung, și anume Galaxy Ring.

Iar ca primă impresie, mi se pare extraordinar cum un dispozitiv atât de mic, pe care-l poți purta la deget zi și noapte, precum orice inel, poate înregistra atât de multe date pe o perioadă lungă de timp.

Și mă refer la faptul că, 7 zile din 7, îți poate monitoriza antrenamentele, îți poate măsura pulsul, stresul, temperatura, oxigenul din sânge, calitatea somnului, urmărirea ciclului menstrual și are și câteva funcții prin gesturi cu care poți face poze sau opri alarma, iar lista continuă.

Ba mai mult, ceea ce este interesant la el este că, pentru un dispozitiv de dimensiunea unui inel, poate funcționa până la 7-9 zile non-stop, indiferent că ești la duș, înoți cu el la deget, dormi și așa mai departe.

Este adevărat că tipul acesta de dispozitiv există deja de ceva timp pe piață, ba chiar cunosc persoane care poartă un astfel de inel de mult timp, însă mereu m-am întrebat cum e să porți unul de genul, ce avantaje îți poate aduce față de un smartwatch, dar și ce-l face mai bun decât celelalte inele inteligente.

Design și Construcție

În primul rând, inelul este realizat din titaniu, ceea ce înseamnă că va rezista mai bine la zgârieturi și lovituri, dar este indicat să nu-l luați la sală și să ridicați greutăți cu el, deoarece este posibil să se zgârie.

Mai departe, el vine în mai multe dimensiuni și culori. Aveți mărimi de la numărul 5 la 13 și culori precum Titaniu Black, care arată foarte bine, Silver și Gold. Acum, depinde de gusturile fiecăruia și de stilul vestimentar pe care îl are.

Ce trebuie să știți este că, în funcție de mărimea inelului, autonomia va fi diferită. Dacă inelul este mai mic, va ține mai puțin, iar cu cât este mai mare, cu atât bateria va ține mai mult timp.

Eu, de exemplu, am varianta neagră, dimensiunea 12, și pot spune că ajunge chiar și până la o săptămână de monitorizare nonstop, din oră în oră, a tuturor funcțiilor de sănătate.

La nivel de design, este un simplu inel, cu o lățime de 7 mm și o grosime de 2,6 mm, care pe mijloc are o formă concavă și o liniță pe exterior. Aceasta indică să-l porți cu acea parte îndreptată spre interiorul palmei, pentru a putea înregistra corect.

Fiindcă, dacă ne uităm la interior, putem vedea cei 3 senzori pentru monitorizarea cardiacă, a SPO2-ului, a somnului, stresului, a ciclului menstrual și așa mai departe, care se află sub această liniuță. Tocmai de aceea este indicat să fie poziționat pe interiorul palmei pentru a măsura mai corect.

Dacă ne uităm puțin și mai atent în zona senzorilor, vedem că avem și câteva lumini de culoare verde.

Pe lângă faptul că ele ajută la monitorizarea sănătății, mai au rolul de a-l putea găsi prin aplicația Wearable cu „Find my Ring” în cazul în care îl pierdem, pulsând acele lumini. Deci, dacă e întuneric pe unde l-ai pierdut, ai o șansă să-l găsești. Iar pe mijloc, un LED roșu care te informează dacă procentul de baterie este foarte scăzut și trebuie pus la încărcat.

Deci, per total, arată ca un simplu inel, se simte confortabil la deget, chiar și pe timpul nopții, ba chiar mai confortabil decât un smartwatch, și-l poți purta oriunde, chiar și la duș sau la înot, fiindcă este rezistent la apă, având certificare IP68 și până la 10ATM.

Ei bine, inelul nu vine singur, ci împreună cu un dock de încărcare transparent, care are mai multe roluri.

În primul rând, pentru a încărca inelul și, în al doilea rând, pentru a te conecta cu inelul la telefon, prin menținerea apăsată a acestui buton timp de 3 secunde.

Dar, aici țin să menționez că se poate conecta cu orice telefon Android și cu aplicațiile Wearable și Health, însă din păcate nu funcționează pe telefoanele Apple.

Deci, dacă ai un telefon Apple, pentru moment uită de el, fiindcă inelul nu este compatibil.

Ce-mi place la dock este faptul că este transparent și arată destul de fancy, că se poate încărca atât prin cablu, cât și wireless, dar și că îți afișează statusul încărcării sau al bateriei dock-ului, cu iluminare inteligentă de jur împrejurul inelului.

Chiar arată destul de bine și îmi place că n-au optat pentru câteva LED-uri ca la dock-urile de la căștile wireless.

Ce monitorizează

În primul rând, inelul trebuie conectat la telefon prin intermediul aplicației Wearable, apăsând timp de 3 secunde pe butonul de pe dock-ul de încărcare.

Odată ce ați făcut acest lucru, avem aplicația Wearable, din care ne alegem ce anume să monitorizăm, dacă vrem să activăm gesturile, să actualizăm software-ul, să vedem punctual fiecare monitorizare în parte și să îți găsești inelul cu ajutorul acelor luminițe verzi.

După ce l-ai configurat, toate datele înregistrate de inel vor fi regăsite în aplicația Health.

Și când mă refer la toate datele, mă refer la activitatea fizică, fiindcă cu el poți monitoriza orice fel de sport din aplicația Health, pulsul și stresul, care sunt măsurate din oră în oră, temperatura, caloriile arse, SpO2-ul, somnul, dar și ciclul menstrual. Iar aceste date sunt afișate foarte user-friendly în aplicația Health.

Avem scorul de energie, care, pe baza monitorizărilor de activitate, somn, stres, puls mediu și așa mai departe, va calcula o notă și îți va sugera sfaturi pentru a avea un scor cât mai ridicat.

Avem calitatea somnului, cu punctaj și informații despre somnul REM, cât timp ai dormit, ciclurile de somn, cât timp ai fost treaz, cât timp ai sforăit, dar și date importante despre pulsul și temperatura pielii pe parcursul somnului.

Deci, dacă ai insomnii sau probleme cu somnul, inelul poate înregistra, la cel mai mic detaliu, date care te-ar putea ajuta.

Mai departe, putem vedea datele înregistrate cu activitatea zilnică, respectiv, numărul de calorii arse, pașii realizați, timpul de activitate pe mai multe zile, distanța parcursă și alte date.

Numai că, din ce am verificat separat cu un smartwatch, mi se pare că numărul de pași pare a fi mult mai mare decât a înregistrat ceasul. Asta pentru că ceasul se folosește de localizarea prin GPS și alte funcții de localizare mai precise decât o face inelul nostru.

Apoi, avem stresul, care poate fi măsurat pe loc sau din oră în oră, unde putem vedea fluctuațiile atinse, cu valorile minime și maxime. Pașii realizați, cu obiectivul stabilit de tine, sunt afișați pe ziua curentă sau pe zilele din urmă.

Mai departe, avem pulsul, care și el se poate măsura pe loc sau din oră în oră, iar inelul îți va genera o tendință a pulsului mediu pe mai multe zile și grafice cu valorile mici sau mari pe care le-ai avut pe acea zi.

Inelul îți poate măsura temperatura corporală, iar în urma acesteia îți poate monitoriza și ciclul menstrual și ținerea acestuia în evidență pe calendar. Și nu în ultimul rând, nivelul de oxigen din sânge.

Iar faptul că nu este nevoie de vreun abonament pentru a avea la îndemână toate datele înregistrate cu inelul, așa cum fac alți producători, mi se pare foarte tare și mai rentabil decât restul inelelor.

Bineînțeles, aici ne rezumăm doar la zona de înregistrare a sănătății, nu și la ce poți face în plus cu smartwatch-ul comparativ cu inelul.

Deci, pe scurt, inelul îți poate monitoriza sănătatea și activitățile sportive la fel de bine ca un smartwatch, ba chiar aduce un confort mai mare când este purtat pe timpul nopții.

Funcții

Cum tot menționasem mai devreme despre gesturi, ei bine, dacă le activăm din aplicația Wearable, cu el putem fotografia sau închide alarma prin simpla ciupire a degetelor. Iar aici țin să menționez că Samsung ne îndeamnă să-l folosim pe degetul arătător, dar dacă, în unele cazuri, este destul de incomod în timp ce ții furculița sau stai pe telefon, îl poți purta și pe degetul mijlociu.

Așa cum spuneam legat de gesturi, indiferent pe ce deget este pus inelul, la două atingeri mai ferme putem fotografia cu telefonul la distanță, lucru destul de util dacă nu e cineva prin preajmă să-ți facă o poză.

Iar un alt gest este de a închide alarma. Și funcționează foarte bine cu orice deget de pe mâna pe care ai inelul.

Concluzie

Deci, mie unul mi se pare extrem de util în cazul în care vrei să monitorizezi sănătatea pentru mai mult timp, chiar dacă un smartwatch de la Samsung nu oferă mai mult de 3 zile de utilizare.

Totuși, prețul este destul de mare în condițiile în care nu poate fi folosit și pe alte dispozitive non-Android.

Samsung Galaxy Ring, un device portabil si confortabil, dar cum se descurca?
Samsung Galaxy Ring
Alegere bună 8.3
Design 10
Construcție 10
Monitorizări 9
Acuratețe 8
Conectivitate 6
Preț 7
Distribuie acest articol
Tech Reviewer
Urmăriți:
Pasionat de gadget-uri, tehnologii noi și jocuri pe mobil. Cu o experiență de peste 9 ani în domeniul tehnologiei, ofer informații precise și corecte pentru pasionații de inovație digitală.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *